La câteva ore după succesul cu FCSB din etapa a 7-a a SuperLigii, fanii UTA-ei au și alte motive de satisfacție. Jacqueline și Charles de Vegvar, nepoții baronului Francisc Neuman, fondatorul clubului UTA și una dintre cele mai importante personalități din istoria Aradului, au devenit membri ai Suporter Club UTA.
Pe undeva, este și o lovitură de imagine dată de organismul fanilor conducerii clubului de pe Mureș, cu care se află în conflict de mai bine de un an de zile pe motiv că au refuzat intrarea în club a grupului de oameni de afaceri format în jurul lui Simion Apreutese. Investitorul arădean s-a mai arătat între timp și de cumpărarea FCSB-ului sau de preluarea celor de la Dinamo.
Revenind de la evenimentul din această dimineață, de la sediul UTA Official Store, magazinul suporterilor, să spunem că moștenitorii baronului Neuman au semnat adeziunile de intrare în Suporter Club UTA în prezența lui Claudiu Negru și Sebastian Bulumac, președintele și vicepreședintele asociației fanilor.
Un alt aspect care trebuie menționat este și faptul că, odată cu prima Adunare Generală a Suporter Club UTA, va exista propunerea ca Jacqueline și Charles de Vegvar să devină chiar membri de onoare ai asociației.
„Le mulțumesc tuturor suporterilor echipei UTA pentru această mare onoare. Eu și fratele meu suntem încântați să ne aflăm aici, în acest oraș, și să fim conectați cu clubul în acest fel. Este de o însemnătate deosebită pentru noi să ducem mai departe această moștenire și este speranța și bucuria noastră că vom aduce entuziasm în rândul echipei și orașului mulți ani de acum înainte”, a spus Jacqueline de Vegvar.
„Mulțumesc mult! Sora mea și cu mine suntem onorați și încântați să putem deveni membri ai Suporter Club UTA. Vă mulțumim pentru că ne primiți în familia suporterilor! Este vorba despre excelență și moștenire, atât pentru familia noastră, cât și pentru istoria orașului. Suntem nerăbdători să continuăm povestea„, a spus la rândul său Charles de Vegvar.
„Exclusivitate Suporter Club UTA pentru folosirea numelui și imaginii «Francisc Neuman» în scopuri comerciale”
Nu în ultimul rând, odată cu aderarea lui Jacqueline și Charles de Vegvar la Suporter Club UTA, aceștia au ajuns la un acord scris cu asociația suporterilor, acord prin care nepoții Baronului Neuman vor acorda exclusivitate Suporter Club UTA pentru folosirea numelui și imaginii „Francisc Neuman” în scopuri comerciale.
La rândul său, asociația Suporter Club UTA își asumă ca, o parte din profitul obținut pe urma comercializării numelui și imaginii Baronului Neuman, să meargă chiar către familie, care prin Fundația „Francisc Neuman” se implică în diferite cauze prin care sunt ajutați copiii. Așadar, prin asocierea dintre Suporter Club UTA și familia Neuman, se va ajunge la scopul comun, acela de a ajuta copiii, fie că este vorba despre copiii din Academia UTA, fie că este vorba despre copiii implicați în cauzele Fundației „Francisc Neuman”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER